Peste o sută de state au propus un proiect de rezoluție în care solicită o „evaluare independentă” în legătură cu pandemia de COVID-19.
Rezoluția va fi prezentată Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) în cadrul Adunării Mondiale a Sănătății, eveniment ce are loc luni și marți prin videoconferință, informează CNN.
Proiectul de rezoluție a primit susținere, printre altele, din partea Australiei, Indiei, Noii Zeelande, Rusiei, Marii Britanii, precum și a Uniunii Europene și a tuturor statelor membre ale acestei organizații.
Cu toate acestea, Statele Unite nu au semnat până în momentul de față documentul.
În cadrul propunerii ce va fi prezentată Organizației Mondiale a Sănătății nu este menționată în mod explicit China, însă autoritățile de la Beijing au fost intens criticate la nivel mondial pentru modul în care a gestionat pandemia de COVID-19 din momentul în care aceasta s-a declanșat, la Wuhan.
În luna aprilie, ministrul australian de Externe, Marise Payne, a făcut apel la declanșarea unei anchete independente în legătură cu această pandemie și a declarat că este necesar ca ancheta să evalueze cât de transparent a fost Guvernul de la Beijing la începutul crizei.
La acel moment, oficialii chinezi au respins ideea unei asemenea investigații, susținând că propunerea este motivată politic.
De asemenea, China a respins declarațiile unor politicieni americani care au acuzat Beijingul că ar fi ascuns gravitatea situației de la Wuhan. Astfel, autoritățile chineze au calificat declarațiile politicienilor de la Washington ca fiind „minciuni”.
„Recunoscând nevoia ca toate țările să aibă acces la diagnostice, terapii, medicamente și vaccinuri de calitate, sigure, eficiente și accesibile, dar și de tehnologii esențiale și echipamente pentru a răspunde la COVID-19, este nevoie de un proces de evaluare imparțial, independent și cuprinzător (…) pentru a putea învăța lecțiile predate de modul în care a fost gestionată pandemia, sub coordonarea Organizației Mondiale a Sănătății”, se arată în documentul ce va fi prezentat OMS.
Între timp, China a recunoscut că unele laboratoare au fost obligate să distrugă probele de coronavirus recoltate la începutul focarului de infecție, însă a respins ideea că ar fi încercat să ascundă realitatea.